(...) Un autobuz masiv frânează la semafor scoțând un sunet de balenă care-și cheamă puiul. Bucăți de oameni se așează vertebră peste vertebră în șocul inerției. Se scutură butucii roților de energia acumulată în mișcare.(...)
Materie primă pentru unități de producție, oamenii intră zi de zi pe banda rulantă a unui sistem dorit, urât, criticat, dar alimentat tot de ei. Orice dimineață lucrătoare surprinde aceeași curgere de resursă umană către birouri, hale, magazine. Oameni grăbiți, cu priviri întunecate, macină drumul în cadența unui trafic infernal, pentru a ocupa un loc de parcare, apoi un scaun sau un post de lucru, un calculator sau un utilaj, pentru a se ocupa pe sine apoi cu lucruri care poate nici nu îi interesează dar care, periodic, le umplu coșul de cumpărături. Lavinia a fost promoter și la un supermarket, împărțea mostre de balsam de păr. Balsam care face părul să strălucească pentru ca el, bărbatul din viața cumpărătoarei să o iubească mai mult și să fie mai tandru. Nu are nici o logică, dar femeile cred în final că bărbații le plac pentru balsam și atunci cumpără mai mult și fac stocuri de cutii de plastic, dăunătoare pentru mediu, desigur. Și, în fiecare dimineață se înghesuie în mijloace de transport pentru a merge la muncă, de unde se întorc degradate de stres și oboseală pentru a se spăla cu balsam care face părul strălucitor ca ele să fie iubite… Dar, părul cade de la stres și nu are ce să fie strălucitor, nemaivorbind de faptul că ori nu e nici un bărtbat în viața lor ori este și el la fel de ocupat, stresat și obosit ca să mai observe balsamul…
Cu asemenea observații, Lavinia umple dimineața de la 8 la 9. Mai are vreo sută de pliante. Mai împarte o tură. Strecoară foița colorată prin fante mici de geam. (...)
Dimineața se consumă în praf încins și resturi de benzină, motorină, gpl. Fiecare îmbucătură de aer se rostogolește cu greu pe trahee și pieptul devine neîncăpător pentru piatră și foc, în timp ce nările caută un fir de oxigen. Caroserii sticloase hârjâie azurul murdar al zilei cu luciri nefirești de metal îndelung torsionat. (...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu